Calendarul privatizării CFR Marfă rămâne neschimbat. Gruia Stoica trebuie să vină până luni cu 170 de milioane de euro

Calendarul privatizării CFR Marfă rămâne neschimbat. Gruia Stoica trebuie să vină până luni cu 170 de milioane de euro
Publicat: 09/10/2013, 19:17
Actualizat: 31/10/2016, 23:55

Termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă nu a fost prelungit de Guvern în ședința de miercuri, astfel că, în lipsa unei alte decizii, Grup Feroviar Român va fi obligat să achite până cel târziu luni încă 170 milioane euro pentru 51% din acțiuni, au declarat agenției Mediafax surse oficiale.

Surse guvernamentale au declarat, pentru ndul, că, „dacă GFR nu plătește până luni, tranzacția se anulează”

„Problema legată de o amânare a termenului de privatizare a CFR Marfă nu a figurat pe agenda ședinței de guvern și nici nu a fost luată în discuție în timpul întregii ședințe”, au declarat pentru MEDIAFAX mai multe surse participante la ședință.

Sursele citate mai afirmă că, la acest moment, pentru perioada următoare nici nu este programată o eventuală ședință specială de guvern pe această temă.

Contactați de MEDIAFAX, reprezentanții Ministerului Transporturilor nu au dorit să comenteze informația.

Contactați de gândul, reprezentanții GFR nu au dorit să comenteze dacă vor plăti banii până luni. Amintim că la începutul lunii septembrie Gruia Stoica, patronul GFR, a declarat că va plăti restul sumei până la cele 202 milioane euro pentru pachetul majoritar de acțiuni la CFR Marfă abia după ce Consiliul Concurenței va finaliza analiza privind eventuala concentrare de piață și va elibera un aviz.

GFR a virat, joi, 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din prețul de cumpărare a 51% din acțiunile CFR Marfă deținute de stat, condiție prealabilă pentru finalizarea procesului de privatizare. Anterior, GFR a depus o garanție de 10 milioane euro pentru participarea la privatizare.

Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de hotărâre de guvern în baza căruia termenul pentru finalizarea privatizării CFR Marfă ar urma să fie amânat până la 20 decembrie.

În nota de fundamentare a proiectului se precizează că prin amânarea termenului se vizează asigurea parcurgerii perioadelor necesare pentru completarea de către cumpărător a documentelor depuse prin notificarea Consiliului Concurenței și emiterea deciziei din partea autorității de concurență, dar și pentru formalitățile de înregistrare la Registrul Comerțului a reducerii capitalului social al CFR Marfă.

Luni, președintele Traian Băsescu a declarat că orice om care privește la modul în care se desfășoară procesul de privatizare a CFR Marfă poate considera ca mai devreme sau mai târziu acesta va face obiectul unei anchete.

Marți, premierul Victor Ponta nu s-a pronunțat legat de prelungirea acestui termen, precizând că va discuta cu ministrul Transporturilor și va fi decis atunci dacă procedura de privatizare va fi oprită, caz în care statul trebuie să restituie cumpărătorului banii achitați până în prezent, sau va fi continuată.

El a justificat însă o eventuală prelungire a termenului de finalizare a privatizării CFR Marfă prin faptul că Guvernul nu ar putea să transfere compania în proprietate privată nici dacă sunt achitați acum toți banii, fără avizul Consiliului Concurenței.

În luna iunie, GFR a fost declarat câștigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preț de 202 milioane euro pentru 51% din acțiuni.

Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci că banii vor fi plătiți după ce Consiliul Concurenței va emite o decizie privind tranzacția.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a transferului de proprietate fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

Recent, GFR a depus la Consiliul Concurenței notificarea privind achiziția a 51% din CFR Marfă. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate în tranzacție și piața de profil.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat duminică pentru MEDIAFAX că o analiză obișnuită durează maxim 45 de zile dacă notificarea este completă, iar în cazul unei analize mai complicate, termenul legal este de maxim 5 luni.

El a adăugat că instituția pe care o conduce a solicitat GFR unele completări cu termen de primire în 20 de zile, iar din experiența Consiliului, după ce notificarea este completă, o analiză durează circa o lună.

CFR Marfă este cea mai mare companie de profil din România, iar GFR principalul competitor.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Câți dintre români sunt de acord cu renunțarea la combustibilii fosili?